Biografie

Ionel Bandrabur (22 aprilie 1922, Panciu, judeţul Vrancea) - poet şi prozator. Este fiul Anghelinei (născută Crăpuceanu) şi al lui Haralambie Bandrabur, ţăran. După ce a urmat Liceul „Unirea” din Focşani (1933-1941), devine student la Facultatea de Filosofie şi Litere din Cluj (în refugiu la Sibiu, 1941-1945), licenţa în domeniul filosofiei culturii pregătindu-şi-o cu Lucian Blaga. Între anii 1945 şi 1948 este ziarist independent la „Tribuna nouă” din Cluj.

Deţinut politic în 1949, la Cluj şi Arad, se vede după aceea constrâns să ducă o existenţă marginală, trecând de la o meserie la alta: om de serviciu, legător de cărţi, tipograf, electrician, contabil. Între anii 1957 şi 1984 a fost profesor de limba franceză şi de limba română la Liceul „Ioan Slavici” din Panciu. A debutat în 1939, cu poemul Stepa, sub pseudonimul Ilariu Spulber, în „Jurnalul literar” al lui George Călinescu, iar editorial, cu volumul de versuri Vrăjitorul de cuvinte (1940).

Bandrabur reapare în literatură în 1971 cu o carte de proză, Fântâna iadului, ajutat de Marin Preda, pe atunci director al Editurii Cartea Românească. Modalitatea predilectă de exprimare va fi de acum încolo romanul, dominat, în cele mai multe cazuri, de tehnicile şi ticurile povestirii. Experienţa de poet a lui Bandrabur se resimte stăruitor şi în opera prozatorului, influenţând particularităţile stilului, alegerea şi interpretarea temelor, structura intimă a personajelor. Elementul autobiografic este intercalat în expunerea epică, de unde, tonalitatea lirică a scrierilor, ezitările în efortul de obiectivare. Privilegiată rămâne evocarea, în majoritatea cazurilor personajele stabilindu-şi identitatea prin intervenţia memoriei autorului sau a unui interpus.

Prozatorul utilizează procedeul povestirii „în ramă” (Fântâna iadului), maniera jurnalului literar (Un student de altădată, 1987) sau, în unele cazuri, reconstituirea istorică (Cândva de demult, 1991). Abordată în circumstanţe diverse, erotica ocupă în proza sa un spaţiu larg, insistenţa asupra unor detalii fiziologice şi mai puţin asupra psihologiei personajelor provocând din partea criticii literare unele obiecţii. În genere, însă, se poate spune că scriitorul este „bun povestitor cu resurse memorialistice, pictor al provinciei clasice, colorabile umoristic şi uneori prin ceea ce are licenţios” (Marian Popa).

Sursă: Crispedia.ro