Lucruri esențiale. Îmi place să vorbesc despre lucruri esențiale: viață, moarte, Univers, timp, fericire, nefericire. Dar cum nu am găsit decât foarte rar iubitori de asemenea discuții, m-am văzut constrâns să mă insingurez și să scriu. Cărțile mele sunt o compensație pentru ceea ce mi-a lipsit în viața reală.

Pregătiri pentru un altfel de viață. Mereu ne pregătim să trăim, cu gândul ațintit la un altfel de viață, mai destins, mai înțelept, mai fericit; ajungem în pragul morții și tot nu am mai terminat cu pregătirile.

Scântei vesele. Când mă uit în ochii unui om și deslușesc în ei scântei vesele, știu că trebuie să-l invidiez pentru această lumină, poate cea mai de preț din existența noastră terestră.

Cea mai ieftină dintre bogății. Fericirea este cea mai ieftină dintre bogății: nu costă nimic; când costă ceva, este o falsă fericire.

Cumințenie și nebunie. Mulți oameni trăiesc pentru a trăi; se pare că aceștia sunt cei cuminți. Alții trăiesc pentru a cumula bogatie; aceștia sunt cei mai nebuni. Iar alții, foarte puțini, se preocupă să lase în urma lor slavă; aceștia, de fapt, încep să trăiască abia după ce mor.

Vrabia disprețuiește aurul. Trebuie observat că niciuna dintre vietățile așa-zise inferioare nu împărtășesc patima noastră pentru aur. Dacă așezăm o vrăbiuță pe un taler de metal nobil, ea nu este încântată și zboară imediat în cel mai apropiat copac. Pentru păsărică, o frunză doldora de soare, de clorofilă, de viață, este infinit mai de preț decât aurul cel strălucitor și mort.

Arta de a fi fericit. Cei mai mulți oameni sunt complet ignoranți cu privire la arta de a fi fericit. Este o artă ce nu se învață în școli, pe care trebuie să o deprindem singuri, cu propriile noastre puteri, cu voința și fermitatea noastră, așa cum păsările cerului ajung să deprindă zborul și voioșia fără să fi trecut prin universitate.

Teama de moarte nu este lașitate. Nu trebuie să-l socotim laș pe omul care se teme de moarte și se ferește de ea. Și instinctul și rațiunea îl împing să o facă. Vina este a naturii, născocitoarea vieții și a morții, aceea care l-a creat pe om efemer, dându-i bucuria de a trăi, dar nu și răgazul bucuriei durabile, nu și destui ani pentru a se satura de viață.

A pluti în azur. Cugetarea noastră obosește numai atunci când este de un nivel vulgar, impusă de sâcâielile și vitregiile cotidiene; dar când este dezbrăcată de util și de imediat, când se înalță în sfera marilor întrebări, ea se înviorează brusc și dă dovadă de o vigoare neașteptată; ai zice că spiritul omului își găsește adevărata menire numai plutind în azur.

Cenușiul cotidian. Cei care se plâng de cenușiul din viața cotidiană nu observă că cenușiul se află în sufletul lor, în incapacitatea lor de a vedea culorile lumii și de a se lasa fermecați de ele. Senzația de șters, de plictiseală, de urât, este o infirmitate la fel de tristă ca orbirea sau surzenia.

Dar dacă viața asta amorțită, somnolentă, din ce în ce mai stinsă, nu este decât o uvertură la adevărata viață care începe odată cu moartea? Din moment ce o omida poate deveni fluture, de ce nu s-ar putea ca și omul să treacă printr-o metamorfoză asemanatorare și să devină la moarte altceva, mai fin, mai aerian, mai splendid?… Poezie.

Când în cele din urmă, vârsta foarte înaintată te-a făcut copt pentru moarte, leacurile și amăgirile nu-ți mai folosesc la nimic. Știi ce te așteaptă și surâzi senin. Înțeleptul, după ce a luptat zeci de ani împotriva morții, se lasă cu bună știință înfrânt, așa, la o ora aleasă, fără tristețe și fără iluzii.

După felul cum e maltratată prima parte a vieții și transformată într-o bătrânețe lipsită de strălucire, materie ieftină, mohorâtă, greoaie, roasă de boli, - aș zice că, în decursul existenței, din proprie voință perversă, omul practică un fel de alchimie pe dos: își bate joc de aurul cu care a venit pe lume și îl preface în plumb.